Încleștați într-o îmbrățișare ca un afront, se provoacă unul pe celălalt cu mișcări lascive, în aplauzele invitaților. Marc trage din joint până când pieptul i se umple de fum amar. Știe foarte bine că tangoul nu e un simplu dans, ci mai degrabă un schimb între cei doi parteneri. Cum stă așezat pe treapta din piatră, gambele bronzate ale Runei îi trec prin fața ochilor. Insistent. Chiar și după atâția ani, carnea ei expusă îi stârnește instinctul de prădător. De ce naiba și-ar vâna soția în propria lor casă? Răspunsul nu pare să vină din sticla de Cabernet Sauvignon.

Runa captează atenția tuturor, exact ca versiunea ei de acum douăzeci de ani. Doar că nimic altceva nu mai e la fel, nici iubirea, nici tăcerea, nici gropițele din obraji care după o ceartă extenuantă anunțau că în sfârșit e posibil un armistițiu. Cum au ajuns pe o insulă cu mai puțini locuitori decât un singur cartier din orașul în care locuiau înainte? Compromis. Criză existențială. Cred în tine și cred că înnebunesc dacă nu plecăm de aici. Chiar în noaptea asta, am luat biletele și poți să vii cu mine sau poți să te întorci la sanatoriu, nu-mi pasă.

Inflexiunile din vocea rănită a lui Carlos Gardel fac frunzele de portocal să tremure pe terasă. Întunericul suprapus peste linia roșie a orizontului e cald și misterios. Cineva sparge un pahar. Râsete, șoapte. Marc se uită la ceas cu expresia portarului care de-abia așteaptă să pună lacătul. Aveți o proprietate excepțională! Lipsește doar o fântână acolo, în centru, vă pot recomanda artizanul cu care am lucrat pentru casa noastră din Sicilia.

Marc înclină capul în semn afirmativ, ca cineva care știe mai bine decât să înoate împotriva curentului. Tolerează cu tact snobii invitați la petrecerile Runei, mereu alții. Unul îi ține chiar acum brațul în jurul taliei, iar ea probabil nici nu știe cum îl cheamă. Totuși, în mai puțin de o oră, îl va conduce în patul din camera oaspeților. Marc își reaprinde jointul și inhalează cu patos, apoi se îndepărtează de petrecere pe poteca șerpuind spre ocean în beznă.

La începutul secolului XX, în Buenos Aires, prostituatele îsi puteau alege clienții în funcție de prestația lor la tango. Un bărbat avea trei șanse să arate ce poate. Deși Runa se decide mereu după primul dans, ritualul de împerechere poate dura și o noapte întreagă. E felul ei de a-și lua înapoi toți anii în care a crezut orbește că Marc va schimba lumea prin arta lui. Anii de extenuare, de muncă pentru a întreține atelierul, de impresariat. Apoi anii de sacrificiu, când depresia lui Marc era centrul universului ei. Și mai ales anii în care au amânat familia pe care ea și-ar fi dorit-o, pentru ca Marc să poată crea fără griji sau constrângeri. Când a avut puterea să meargă mai departe, Runa a plecat și în același timp a rămas. Marc avea să fie parte din viața ei până în ultima clipă, fiindcă între ei exista o flacără imposibil de stins și amândoi știau asta.

Uite un lampion, acolo, spre ocean, vezi? Lumina aia portocalie…

— Nu există lampioane aici, e un incendiu, spune Runa pe un ton grav și oprește cu mâna acul pickup-ului, gâtuind refrenul pasional.